Archive for the alb-negru Category

O fapta buna

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, lectie, viata on 20 June 2011 by florinpanait

Descrierea Asociatiei Pro Vita o gasiti pe blogul lor, scrisa limpede, fara PR sau marketing, insa cursiv si deosebit de coerent. Cred ca e scrisa chiar de Preotul Stefan Valentin, dar nu suna deloc duhovniceste si cele cateva minute de lectura sunt rupte pur si simplu din viata.

Eu am ajuns la ei impreuna cu niste prieteni al caror scop era sa sa duca haine si daruri copiilor, iar pentru mine era un bun prilej de plimbare, fotografiere si o altfel de socializare.  Aveam niste asteptari, dar ce-am simtit acolo si mai ales dupa ce am plecat, nu s-a regasit printre ele. Nu conteaza la ce ma asteptam, dar am fost primiti nu doar cu zambete si bucurie, dar si cu un fel de rabdare pioasa, cu dragoste si nevoie de dragoste, cu curiozitate si poate resemnare.  Nu s-au facut prezentari poate pentru ca majoritatea mai fusesera sau poate pentru ca eram asteptati, dar cred ca de fapt nu a fost nevoie de introducere. Copii au fost foarte deschisi, perioada de tatonare a durat putin si relatiile de prietenie s-au legat usor si sincer. Se vedea in privirea lor ca nu aveau nimic de ascuns, nu se temeau si nu se simteau decat in largul lor, insa fara a fi obraznici sau teritoriali.  Nu cred ca erau fermecati de jucarii sau dulciuri, nu cred ca nerabdarea cu care scotoceau in pungile de hartie sau mandria cu care le carau de colo-colo se baza pe inascutul simt al proprietatii.

Cred ca dorinta de cunoastere era ce ii determina sa caute, se uitau atenti in toate directiile, preocupati sa nu care-cumva sa rateze vreo surpriza sau vreo jucarie, dar nu mi s-a parut ca doreau sa fie a lor, ci doar sa stie despre ce e vorba. Cautau parteneri de joaca cu care isi imparteau jucariile si dulciurile, voiau sa placa, sa fie in centrul atentiei, se uitau insistent in ochii celor mari de parca incercau sa inghete clipa stiind ca jucariile or sa ramana acolo, dar oamenii vor pleca…

De felul meu sunt destul de cinic si nu cred intr-o lume mai buna, nu ma astept in viitor la o viata dreapta, la tratarea in mod egal a tuturor oamenilor sau la protejarea naturii. Le consider fraze de Miss World sau de politician incepator.

Insa faptul ca un om a pus in aplicare o forma de convietuire si intrajutorare, care nu desparte copilul de mama si care ii poate permite oricarei femei sa aleaga inainte de a-si abandona copilul, faptul ca acolo se formeaza nu doar o familie, ci poate o societate si ca aceasta societate nu are la baza ratiuni economice ci sentimente umane, acest fapt ma face sa ma gandesc ca sunt totusi micro gesturi care pot crea macro schimbari…

Restul imaginilor, pe Facebook.

despre viitor

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, iarna, munte on 31 May 2011 by florinpanait

despre autodistrugerea de zi cu zi, despre dezradacinarea spirituala, despre stergerea filelor de istorie, despre pierderea reperelor si mersul in cerc, despre nepasare si ignoranta… cateva imagini de la sarmisegetuza regia

fara explicatii, fara implicatii, fara comparatii, fara consecinte, cu litere mici, ceva conjunctii si fara predicat.  ca de atat a mai ramas…

nu conteaza, e fiecare pentru el. fiecare om nu fiecare popor.

Baile Herculane

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, munte, primavara, viata on 27 May 2011 by florinpanait

Tot cu ocazia de maraton am vizitat si ce a mai ramas din statiune.

Intr-o discutie de-un ceas, un proprietar de pensiune din zona mi-a rezumat asa ultimii 20 de ani: s-a intamplat exact ce se intampla cu o vaca pe care o mulgi fara sa ii dai mancare, fara sa ii pui un acoperis deasupra capului, practic fara sa o ingrijesti. Pana la urma moare…

Acum poate asta era si ideea pentru ca daca vaca nu e a ta iti convine sa primesti un timp lapte fara sa faci nimic, iar cand nu mai ai ce mulge o dai gratis unui tabacar si primesti si tu de-o ciorba… Logic, nu? Ca in bancul cu politistul care invata logica…

Vaca insa face parte dintr-un sistem impreuna cu alte vietuitoare – mici si neinsemnate – care au si ele vieti, familii, vise si care depind de ea… Incepand de la fermierul, care a crescut-o cu sacrificii, dragoste si cu dorinta de a o vedea candva mandra si frumoasa, continuand cu furnizorii lui care se chinuie sa ii ofere cele mai bune furaje, apoi cu infrastructura care s-a dezvoltat pentru si impreuna cu vacuta fermierului si terminand cu vizitatorii, care vin din toata lumea s-o vada cum creste si sa guste o gura de lapte bogat in sulfuri vindecatoare de boli.

a, si ar mai fi un mic amanunt, respectiv cadrul natural care ii gazduieste pe toti intr-o simbioza placuta simturilor si fara de care nimic nu ar fi posibil. Dar pe ea, pe natura aici am gasit-o, ni se pare normal s-o folosim ca si cum ar fi a noastra, sa-i modificam forma sau chiar s-o distrugem daca ne sta in cale. E un dat si deci un neapreciat.

Astfel, scopul de business formeaza de fapt o comunitate cu raporturi sociale ce transced valoarea banului sau bunastarea materiala a cuiva. Ia nastere un sistem complex, un lant trofic sau poate chiar un mic univers, care nu mai apartine unui om si pe care nimeni nu il poate trata doar ca pe o masina de facut bani. Teoretic, pentru ca practic nu doar se poate, dar asta se si intampla, iar ce se vede in Herculane dovedeste acest lucru. Herculane e doar un exemplu, poate nu cel mai de impact din istoria noastra recenta. Baile Tusnad, Felix, Olanesti, statiunile de pe litoral, industria prelucratoare de metal, agricultura, Valea Jiului, Rosia Montana, padurile… practic tot ce-am mostenit de la blamatul Ceausescu si predecesorii lui a fost distrus sau lasat sa moara…

O vorba zice ca pestele de la cap se impute si nu cred ca dezastrul de la Herculane este exclusiv “meritul” diversilor “capitalisti”, care “s-au descurcat” dupa revolutie. Asa cum nu cred ca ne dispar padurile pentru ca le fura hotii sau ca spaga din vama nu poate fi controlata sau ca Dominique Strauss-Kahn a fost arestat pentru viol sau ca americanii lupta pentru pacea in lume.

E tot un lant trofic si la nivel global, o lupta continua pentru resurse naturale, control si dominare, din care unii ies mai invingatori decat altii. Chiar si numai pentru faptul ca nu isi distrug propria natura, ci prefera sa dea niste bani la Romanela pentru cateva mii de tone de lemn sau sa restaureze trei case si doua balti pentru alte tone de aur si tot ies invingatori. Si e normal pana la urma sa fie asa; cine nu prefera sa cheltuie niste bani in loc sa stea cu gunoiul in casa? Intrebarea este ce ne deosebeste pe noi de ei, de noi alegem mizeria, resturile, poluarea sau saracirea? Ce ii determina pe altii sa munceasca cot la cot pentru vaca lor, sa reziste presiunilor globale si sa lupte mai pana la capat decat noi. Cum fac ei sa aiba si paduri si aer curat si industrie si turism si respect pentru ceilalti si atitudine pozitiva si viitor pentru copiii lor?

Singurul raspuns pe care il gasesc este legat de istoria pe care cred ca si-o cunosc, pretuiesc si indragesc. Istoria le da identitate, le spune de unde vin, cine sunt si incotro trebuie sa mearga, de ce trebuie sa respecte legile si de ce sa isi protejeze natura si resursele.

Avem si noi istorie, personalitati, realizari, monumente si cetati. Avem cultura, artisti si creatii cunoscute pe tot mapamondul. Am avut o vatra a satului, obiceiuri si sarbatori. Si chiar si Biserica are partile ei bune. Si cu toate astea pierdem lupta dupa lupta, ne sabotam intre noi si ne vindem corporatiilor pe dolari si masini de lux. Sa fie lacomie? Prostie? Lipsa de viziune? Infantilism intelectual? Sau poate n-am avut jucarii cand am fost mici, cum zicea cineva pe-o banda…

Nu e o poveste cu happy-end, nici macar nu s-a terminat, dar, desigur, o sa fie bine…

Hercules Maraton

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, munte, portret, primavara, sport on 24 May 2011 by florinpanait

De fapt ultra-maraton pt ca a avut 44 de km. Si montan (3000 m diferenta de nivel).

Am participat pasiv ca suporter al unui prieten si nici macar acest rol nu mi-a fost foarte activ. Vineri seara la inscriere era lumea multa si toti mancau macaroane. Pe marginea drumului masini, in poiana corturi, in parcare grupulete rasfirate, dar unite de o pasiune comuna (alergatul, nu macaroanele!). Pe fundal se auzeau instructiunile pentru maine, in rest liniste si o ceata subtire care cobora usor pe Valea Cernei. Ne-am inscris (ma rog, mai mult Dragos), am mai stat de vorba cu niste cunoscuti, am baut o bere si am plecat la culcare.

Dimineata la start parca mai multa lume si clar mai multa galagie. Unii mai relaxati, altii mai incordati, femei si barbati, tineri si varstinici la un loc isi faceau incalzirea de dinaintea cursei. S-a dat startul si au luat-o la goana spre padure, iar eu la vale spre Herculane (asta e alt subiect). Peste vreo 5 ore m-am infintat la Finish sa il trag pe Dragos in poza ca doar de-aia venisem. Aici perceptia s-a schimbat pentru ca el a intarziat putin, iar eu vrand-nevrand am intrat in contact cu atmosfera, pe care incerc sa o reproduc prin cateva imagini caci cuvintele nu-mi sunt suficiente.

Am fost si eu la munte de cateva ori, am facut poate 3000 de metri diferenta de nivel intr-o zi, dar mi-a luat 12-14 ore. Si cand am terminat eram terminat. Si n-am alergat niciodata nici macar 10 km la rand. Ma uitam la oamenii astia care veneau dupa 5-7 ore si incercam sa imi imaginez ce te poate determina sa faci asta si, mai important, ce te poate determina sa reusesti sa termini. Ca nu cred ca e vorba doar de conditie fizica. Cititi pe blogurile lor (chiar si Dragos mai posteaza din cand in cand).

Nu stiu daca e buna ca activitate pentru corp (cica n-ar fi fost proiectat pentru asta), dar clar e buna pentru spirit. Si pentru spectatori, eu petrecand  o dupa-amiaza excelenta in compania acelor necunosti. Sper sa fie un aport pozitiv si pentru Herculane, mai da lumea pe acolo, mai cheltuie un ban si poate incet, incet… dar asta e alt post…

Mai multe imagini, evident pe facebook.

Sirnea iarna

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, iarna, munte, Sirnea on 31 January 2011 by florinpanait

A fost una dintre cele mai interesante zile petrecute in ultimul timp. De fapt au fost doua zile daca socotesc si seara de vineri cu partida de biliard.

Am plecat pe la 4 dimineata din Bucuresti pentru ca la 7:40 rasarea soarele. Am ajuns pe la 7 am gasit locul, ne-am pregatit si am inceput sa fotografiem in stanga si-n dreapta. Nu mai era intuneric, iar lumina reflectata de zapada, luna si cerul rosu dinaintea rasaritului creau o atmosfera crespusculara. Urmele din zapada sub foma de linii si diagonale dadeau posibilitatea crearii a zeci de cadre dintre care nu stiam ce sa aleg mai intai. Plus planurile, tarcurile, acoperisurile, formele inzapezite, detaliile… parca eram in povesti! Cerul devenise mov liliachiu si prevestea ceva.

Pe la 7:30 se luminase bine, sclipiri jucause se miscau la tot pasul prin zapada, chiciura inflorita pe garduri parea pusa cu mana de Craiasa Zapezilor, iar crestele albe dinspre miaza-noapte se inrosisera ca niste torte, intai intr-o parte, apoi din ce in ce mai mult pana ce “focul” s-a raspandit de la un capat la altul al culmii.

 

Nu stiam ce sa fotografiem mai intai, alergam de colo colo si ne invarteam in toate directiile. Cate un latrat de caine prevestea ca satul incepea sa prinda viata.

Apoi brusc s-a intamplat ceva care a schimbat toata perspectiva – a rasarit soarele. Intai incet, timid ca o luminita de deasupra celeilalte creste, apoi in cateva secunde intensitatea s-a schimbat exponential si odata cu ea au inceput sa apara umbrele lungi si grave, Miile de sclipiri, vaile aburinde si rotocoalele de zapada de pe musuroaiele de cartite se vedeau altfel acum.

Satul se trezise, iar mugetele vacilor  infometate acompaniate de danganitul talangelor eru semnalul ca ziua isi intrase in drepturi…

Mai pe la 9:30 ne-am rupt cu greu de acolo si am incercat sa mergem pe una din crestele mai inalte unde zapada incarcase brazii pana la refuz. Nu ne-a dat voie; acoperise si drumul, nu doar brazii, insa pana unde am ajuns a fost suficient pentru niste panorame. Pe la 12 am terminat si cu deblocatul masinii inzapezite si dupa ce-am servit o ciorbita “de strut” am luat-o incet spre casa prin Dambovicioara. Iarasi peisaje fantastic de frumoase acoperite de zapada, iarasi cascade de sclipici scuturandu-se din pomi, iarasi efecte de lumini printre ramurile copacilor si umbre lungi de brazi albi sau tarcuri de lemn…

Vrajit taram, rupt parca din alte timpuri si totusi atat de usor de accesat.  Cred ca e plina tara de alte astfel de locuri, pacat (sau poate nu) ca nu le stim sau ca nu avem timp de ele…

Weekend la munte

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, iarna, munte on 19 January 2011 by florinpanait

De mult mi-am dorit sa ajung aici, nu dintr-un motiv anume, ci pentru ca aveam sentimentul ca o sa imi placa. Prima data am ajuns din intamplare, dar nu am putut sa ramanem pentru ca nu mai era nici o camera libera. Atunci am decis sa revenim pentru ca atat hotelul e interesant, cat si drumul era o provocare (pe la Cuibul Dorului), dar mai ales pentru ca se poate ajunge foarte usor pe platou la Babele. Plus combinatia dintre natura, peisaje, trasee la botul calului si confortul oferit de un hotel de cateva stele in mijlocul muntelui, la 1600 de metrii.

Am ajuns vineri noaptea, am stat la o bere linisititi si bucurosi ca s-a terminat drumul (n-am mai fost noaptea pe forestiere acoperite cu zapada  inghetata), dar mai ales saptamana de munca! Sambata a fost o zi frumoasa desi zapada nu era chiar omniprezenta plus ca a cam batut vantul, mai ales sus pe platou, dar am avut parte de soare si de lipsa de precipitatii. Am urcat pana la Babele, bucurandu-ne de soare, dar si luptandu-ne de cateva ori cu vantul care aproape ca ne dobora din picioare sau ne umplea ochii de cioburi de gheata. Altfel am apreciat paharul cu ceai sau ciorba de vacuta la adapostul cabanei dupa ce ne batuse vantul ala si inainte sa iesim iar sa il infruntam. Nu a fost nimic deosebit, dar avand in  vedere lipsa de exercitiu specifica perioadei de iarna, a fost interesant.  Dupa munte am dat de cateva ori din maini in piscina, ba chiar ne-am relaxat in sauna si jacuzzi inainte de masa, incheind seara cu un joc de canasta si un pahar de vin. Duminica a fost intoarcerea acasa fara trafic, nervi sau surprize neplacute.

Desi nu am facut ceva extraordinar/senzational/maxim (!!), a fost unul dintre cele mai relaxante si deconectante weekend-uri din ultimul timp! Cred ca la vara o sa petrecem vreo saptamana pe acolo pentru ca se pot incepe cu usurinta foarte multe trasee atat spre varfuri, cat si pe versantii din jur. Asta daca nu descoperim altceva intre timp!

2010 in review

Posted in alb-negru, Fotografii, iarna on 2 January 2011 by florinpanait

Imi facura astia de la WordPress o statistica la final de an. Concis, util, amabil, ca un rasarit de soare! Foarte frumos din partea lor, ceea ce n-am putut rezista rugii de a o sherui pe blog.

La multi ani!

Crunchy numbers

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 7,600 times in 2010. That’s about 18 full 747s.

In 2010, there were 28 new posts, not bad for the first year! There were 141 pictures uploaded, taking up a total of 82mb. That’s about 3 pictures per week.

The busiest day of the year was July 22nd with 381 views. The most popular post that day was Lectie de viata la curs de fotografie.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were facebook.com, mail.yahoo.com, fotomaniacu.blogspot.com, garajul.ro, and linkedin.com.

Some visitors came searching, mostly for florin panait, harta litoralului romanesc, patrimoniuromanesc.ro, transalpina, and sisturi verzi.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Lectie de viata la curs de fotografie July 2010
7 comments

2

Cu bicicleta pe Transalpina July 2010
12 comments

3

Cu trenul la 7 Scari August 2010
11 comments

4

La mare, la soare July 2010
4 comments

5

Drumetie in Fagaras July 2010
2 comments