Archive for the Fotografii Category

Foto-tur in Retezat – o experienta deosebit de interesanta

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, Retezat, vara on 9 July 2011 by florinpanait

Nu pot sa trec la subiect fara o mica introducere cu cateva detalii irelevante, dar la amintirea carora ma cuprinde un zambet ce se intinde pana spre  urechi.

Cum ziceam cateva posturi mai devreme, la Fotogenica l-am cunoscut pe Mihai Moiceanu si practic tot atunci am hotarat ca o sa particip la foto turul dansului din Retezat (21-26 iunie), deci despre asta este vorba (nu inca, dar in principiu…).

Primul detaliu este reprezentat de constientizarea pierderii portofelului la 10 minute pana in iesirea din Bucuresti. Dupa alte 5-10 minute de gandire si razgandire m-am intors acasa, am luat niste cash (bine ca aveam!), mi-am facut copii dupa acte si am plecat. Dupa ce am iesit din Bucuresti mi-am anulat toate cardurile (mai putin cel de salariu care era gol) si m-am pomenit cu o senzatie inexplicabila de libertate. N-aveam decat banii de la mine, nu aveam acte si peste cateva ore urma sa nu mai am nici semnal la telefon pentru 5 zile.

Detaliul nr doi:  motorul diesel de 2.2 produs de Mitsubishi (masina mea – cu motor de 2.2 produs de PSA – era in service si cea de schimb avea motorul asta de care zic).  Este pur si simplu din alta categorie. Cuplu mai mult decat iti trebuie, consum mai mic decat de astepti, suierat de turbo de mers la suflet si silentiozitate de bun simt. As zice ca are un nr prim de clase –  nu stiu daca 3 sau 5 – peste cel PSA. Dar are si un mare dezavantaj:  nu se vinde cu cutie automata…

Dealiul nr trei: Tirgu Jiu si ale lui sensuri giratorii dupa semafoare. Adica stai la stop (ca e rosu), astepti un timp, se face verde si pleci, nu? Da, dar peste trei metri te opresti ca urmeaza sens giratoriu si vin masini din stanga pt ca li se pune si lor verde in acelasi timp (logic, nu?) si trebuie sa le dai prioritate. Mie mi se pare aproape de culmea cretinitatii, dar cica ar mai fi si in alte orase desi n-am intalnit…

Detaliul nr patru: Defileul Jiului, o dragoste mai veche si drumul spre Hateg, o dragoste mai noua. Masina sta binisor pe curbe, se vede ca nu-i convine, dar suporta docila balansul si transferul de mase. Traficul destul de lejer ma facea sa apas pedala din ce in ce mai tare, Ducu Berti canta in gura mare cu geamurile deschise, doar ESP-ul se mai cerea dezactivat, ceea ce am si facut. Asa am ajuns la o medie de 78 km/h pe defileu, nu rau pt un SUV de aproape doua tone, cu jante de 15 si fara valente sportive, dar si cu rezervorul gol golul la Petrosani…

De la Petosani spre Hateg e un drum care da un alt sens conceptului de condus. Am dansat practic cu masina pe muzica lui Florin Chilian si a lui Frank Sinatra (este singura forma de dans pe care o agreez).  Ea avea rezervorul plin, eu mancasem un sandvis, zbuciumarile de pe defileu erau de domeniul trecutului, iar cand a inceput Angela Similea sa ne cante Un albastru infinit parca ne venea sa ne luam zborul spre norii asezati cu mana pe fundalul de safir. Apropo, cerul din Bucuresti e un val pe ochii locuitorilor sai. Sa nu credeti ca asa arata el in mod normal…

O intrebare pe care de atunci inca o regasesc prin ganduri: sigur norii nu sunt pusi pe cer in primul rand din considerente estetice? Pentru ca aratau intr-un asa fel incat nu puteam sa accept ca ei de fapt au alt rol si asta este doar o consecinta care s-a nimerit sa fie…

Ma rog… Am ajuns in scurt timp la barajul Gura Apelor, ne-am grupat, am ajuns si la Poiana Pelegii, am intins si corturile si l-am ascultat in sfarsit pe Dl Moiceanu despre ce urma sa facem maine si zilele urmatoare. Dar asta in alt post…

Advertisements

O fapta buna

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, lectie, viata on 20 June 2011 by florinpanait

Descrierea Asociatiei Pro Vita o gasiti pe blogul lor, scrisa limpede, fara PR sau marketing, insa cursiv si deosebit de coerent. Cred ca e scrisa chiar de Preotul Stefan Valentin, dar nu suna deloc duhovniceste si cele cateva minute de lectura sunt rupte pur si simplu din viata.

Eu am ajuns la ei impreuna cu niste prieteni al caror scop era sa sa duca haine si daruri copiilor, iar pentru mine era un bun prilej de plimbare, fotografiere si o altfel de socializare.  Aveam niste asteptari, dar ce-am simtit acolo si mai ales dupa ce am plecat, nu s-a regasit printre ele. Nu conteaza la ce ma asteptam, dar am fost primiti nu doar cu zambete si bucurie, dar si cu un fel de rabdare pioasa, cu dragoste si nevoie de dragoste, cu curiozitate si poate resemnare.  Nu s-au facut prezentari poate pentru ca majoritatea mai fusesera sau poate pentru ca eram asteptati, dar cred ca de fapt nu a fost nevoie de introducere. Copii au fost foarte deschisi, perioada de tatonare a durat putin si relatiile de prietenie s-au legat usor si sincer. Se vedea in privirea lor ca nu aveau nimic de ascuns, nu se temeau si nu se simteau decat in largul lor, insa fara a fi obraznici sau teritoriali.  Nu cred ca erau fermecati de jucarii sau dulciuri, nu cred ca nerabdarea cu care scotoceau in pungile de hartie sau mandria cu care le carau de colo-colo se baza pe inascutul simt al proprietatii.

Cred ca dorinta de cunoastere era ce ii determina sa caute, se uitau atenti in toate directiile, preocupati sa nu care-cumva sa rateze vreo surpriza sau vreo jucarie, dar nu mi s-a parut ca doreau sa fie a lor, ci doar sa stie despre ce e vorba. Cautau parteneri de joaca cu care isi imparteau jucariile si dulciurile, voiau sa placa, sa fie in centrul atentiei, se uitau insistent in ochii celor mari de parca incercau sa inghete clipa stiind ca jucariile or sa ramana acolo, dar oamenii vor pleca…

De felul meu sunt destul de cinic si nu cred intr-o lume mai buna, nu ma astept in viitor la o viata dreapta, la tratarea in mod egal a tuturor oamenilor sau la protejarea naturii. Le consider fraze de Miss World sau de politician incepator.

Insa faptul ca un om a pus in aplicare o forma de convietuire si intrajutorare, care nu desparte copilul de mama si care ii poate permite oricarei femei sa aleaga inainte de a-si abandona copilul, faptul ca acolo se formeaza nu doar o familie, ci poate o societate si ca aceasta societate nu are la baza ratiuni economice ci sentimente umane, acest fapt ma face sa ma gandesc ca sunt totusi micro gesturi care pot crea macro schimbari…

Restul imaginilor, pe Facebook.

Femei pe Matasari

Posted in Bucuresti, Fotografii, noapte, vara on 18 June 2011 by florinpanait

O actiune interesanta despre care am citit aici dupa ce am auzit la radio. Programul s-a desfasurat in mare parte conform agendei, luminile dadeau un aer de festival in timp ce muzica Mariei Radu inchidea circuitul electrizant.

Am asistat la un soi de prezentare de moda inceputa de staruri de televiziune si incheiata de tinere sperante ale modei romanesti, dar si de talente neconfirmate (inca).

A fost un prilej bun  sa ma joc cu noul D7000 in combinatie cu extraordinarul 35mm de 1.8. Mi-a placut ce-a iesit si o sa revin probabil si cu imagini de-a 2-a zi.

Galeria pe facebook.

Galerie ziua 2, tot pe facebook.

Fotogenica 2011

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, vara on 5 June 2011 by florinpanait

Evenimentul a fost cu si pentru pasionatii de fotografie, s-a desfasurat la Poiana Brasov, pe parcusul a 2-3 zile si a cuprins diverse workshop-uri, care mai de care mai interesante.

Personal mi-au atras atentia doi lectori si ale lor ateliere si cu siguranta voi face tot posibilul sa ii mai intalnesc.

Primul este Dl. Mihai Moiceanu din Brasov. Dansul face workshop-uri si ture montate fotografice in tara si in afara ei, iar programul acestora se gaseste aici. Sambata am participat la o discutie libera in coborare de pe Postavarul in cadrul careia am descoperit o abordare  clara si precisa a panoramelor bazata pe utilizarea trepiedului, a riglei, a filtrelor degrade sau a celor de polarizare. Au fost explicate teme precum identificarea punctului nodal, evidentierea culorilor plantelor prin fotografierea contrejur sau cum se realizeaza portretele in bataia soarelui. Stil logic si pragmatic dublat de o personalitate volubila cu un ras care imbina la dialog, explicatii clare, detaliate si exemplificate; cam asa este Dl. Moiceanu. Intre 21-26 iunie are loc Scoala de vara in Retezat, cel mai probabil ne vedem acolo.

Al doilea lector este Dl. Daniel Baltat din Sibiu. Dansul ne-a prezentat fotografirea la lumina putina, efecte speciale de noapte, fotografia speologica si in ultima zi fotografia 3D. Foarte interesantele ideile din spatele panoramelor cu orasul Sibiu, utilizarea reflexiilor pavajului umed, volumul, starea si caldura date de stratul de zapada acoperisurilor fotografiate in ora albastra. Grijuliu cu studentii lui, atent la fiecare in parte, dornic sa imparta informatii despre tehnica si imagini, darnic cu sfaturile practice si foarte foarte entuziasmat! Astept cu nerabdare un workshop cu Dansul intr-o pestera, preferabil virgina. Nu stiu inca unde si cand se va organiza, dar voi posta la momentul respectiv. O galerie interesanta se gaseste si pe Facebook. Deosebit de impresionant show-ul de fotografie 3D de azi!

Au mai fost desigur multe alte ateliere, prezentari si seminarii pe teme actuale, cu informatii abundente, dar mai ales cu oameni interesanti de ambele parti ale catedrei. Remarcabil efortul de a organiza un astfel de eveniment, dar pacat ca nu au participat mai multi sponsori.

Si nu in ultimul rand, felicitari pretenului Horea pentru cea mai buna fotografie din cadrul evenimentului. Cu mandrie o tin deasupra capului, dupa cum m-a suprins Domnul Dinu Lazar.

Restul galeriei, evident pe facebook.

despre viitor

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, iarna, munte on 31 May 2011 by florinpanait

despre autodistrugerea de zi cu zi, despre dezradacinarea spirituala, despre stergerea filelor de istorie, despre pierderea reperelor si mersul in cerc, despre nepasare si ignoranta… cateva imagini de la sarmisegetuza regia

fara explicatii, fara implicatii, fara comparatii, fara consecinte, cu litere mici, ceva conjunctii si fara predicat.  ca de atat a mai ramas…

nu conteaza, e fiecare pentru el. fiecare om nu fiecare popor.

Baile Herculane

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, munte, primavara, viata on 27 May 2011 by florinpanait

Tot cu ocazia de maraton am vizitat si ce a mai ramas din statiune.

Intr-o discutie de-un ceas, un proprietar de pensiune din zona mi-a rezumat asa ultimii 20 de ani: s-a intamplat exact ce se intampla cu o vaca pe care o mulgi fara sa ii dai mancare, fara sa ii pui un acoperis deasupra capului, practic fara sa o ingrijesti. Pana la urma moare…

Acum poate asta era si ideea pentru ca daca vaca nu e a ta iti convine sa primesti un timp lapte fara sa faci nimic, iar cand nu mai ai ce mulge o dai gratis unui tabacar si primesti si tu de-o ciorba… Logic, nu? Ca in bancul cu politistul care invata logica…

Vaca insa face parte dintr-un sistem impreuna cu alte vietuitoare – mici si neinsemnate – care au si ele vieti, familii, vise si care depind de ea… Incepand de la fermierul, care a crescut-o cu sacrificii, dragoste si cu dorinta de a o vedea candva mandra si frumoasa, continuand cu furnizorii lui care se chinuie sa ii ofere cele mai bune furaje, apoi cu infrastructura care s-a dezvoltat pentru si impreuna cu vacuta fermierului si terminand cu vizitatorii, care vin din toata lumea s-o vada cum creste si sa guste o gura de lapte bogat in sulfuri vindecatoare de boli.

a, si ar mai fi un mic amanunt, respectiv cadrul natural care ii gazduieste pe toti intr-o simbioza placuta simturilor si fara de care nimic nu ar fi posibil. Dar pe ea, pe natura aici am gasit-o, ni se pare normal s-o folosim ca si cum ar fi a noastra, sa-i modificam forma sau chiar s-o distrugem daca ne sta in cale. E un dat si deci un neapreciat.

Astfel, scopul de business formeaza de fapt o comunitate cu raporturi sociale ce transced valoarea banului sau bunastarea materiala a cuiva. Ia nastere un sistem complex, un lant trofic sau poate chiar un mic univers, care nu mai apartine unui om si pe care nimeni nu il poate trata doar ca pe o masina de facut bani. Teoretic, pentru ca practic nu doar se poate, dar asta se si intampla, iar ce se vede in Herculane dovedeste acest lucru. Herculane e doar un exemplu, poate nu cel mai de impact din istoria noastra recenta. Baile Tusnad, Felix, Olanesti, statiunile de pe litoral, industria prelucratoare de metal, agricultura, Valea Jiului, Rosia Montana, padurile… practic tot ce-am mostenit de la blamatul Ceausescu si predecesorii lui a fost distrus sau lasat sa moara…

O vorba zice ca pestele de la cap se impute si nu cred ca dezastrul de la Herculane este exclusiv “meritul” diversilor “capitalisti”, care “s-au descurcat” dupa revolutie. Asa cum nu cred ca ne dispar padurile pentru ca le fura hotii sau ca spaga din vama nu poate fi controlata sau ca Dominique Strauss-Kahn a fost arestat pentru viol sau ca americanii lupta pentru pacea in lume.

E tot un lant trofic si la nivel global, o lupta continua pentru resurse naturale, control si dominare, din care unii ies mai invingatori decat altii. Chiar si numai pentru faptul ca nu isi distrug propria natura, ci prefera sa dea niste bani la Romanela pentru cateva mii de tone de lemn sau sa restaureze trei case si doua balti pentru alte tone de aur si tot ies invingatori. Si e normal pana la urma sa fie asa; cine nu prefera sa cheltuie niste bani in loc sa stea cu gunoiul in casa? Intrebarea este ce ne deosebeste pe noi de ei, de noi alegem mizeria, resturile, poluarea sau saracirea? Ce ii determina pe altii sa munceasca cot la cot pentru vaca lor, sa reziste presiunilor globale si sa lupte mai pana la capat decat noi. Cum fac ei sa aiba si paduri si aer curat si industrie si turism si respect pentru ceilalti si atitudine pozitiva si viitor pentru copiii lor?

Singurul raspuns pe care il gasesc este legat de istoria pe care cred ca si-o cunosc, pretuiesc si indragesc. Istoria le da identitate, le spune de unde vin, cine sunt si incotro trebuie sa mearga, de ce trebuie sa respecte legile si de ce sa isi protejeze natura si resursele.

Avem si noi istorie, personalitati, realizari, monumente si cetati. Avem cultura, artisti si creatii cunoscute pe tot mapamondul. Am avut o vatra a satului, obiceiuri si sarbatori. Si chiar si Biserica are partile ei bune. Si cu toate astea pierdem lupta dupa lupta, ne sabotam intre noi si ne vindem corporatiilor pe dolari si masini de lux. Sa fie lacomie? Prostie? Lipsa de viziune? Infantilism intelectual? Sau poate n-am avut jucarii cand am fost mici, cum zicea cineva pe-o banda…

Nu e o poveste cu happy-end, nici macar nu s-a terminat, dar, desigur, o sa fie bine…

Hercules Maraton

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, munte, portret, primavara, sport on 24 May 2011 by florinpanait

De fapt ultra-maraton pt ca a avut 44 de km. Si montan (3000 m diferenta de nivel).

Am participat pasiv ca suporter al unui prieten si nici macar acest rol nu mi-a fost foarte activ. Vineri seara la inscriere era lumea multa si toti mancau macaroane. Pe marginea drumului masini, in poiana corturi, in parcare grupulete rasfirate, dar unite de o pasiune comuna (alergatul, nu macaroanele!). Pe fundal se auzeau instructiunile pentru maine, in rest liniste si o ceata subtire care cobora usor pe Valea Cernei. Ne-am inscris (ma rog, mai mult Dragos), am mai stat de vorba cu niste cunoscuti, am baut o bere si am plecat la culcare.

Dimineata la start parca mai multa lume si clar mai multa galagie. Unii mai relaxati, altii mai incordati, femei si barbati, tineri si varstinici la un loc isi faceau incalzirea de dinaintea cursei. S-a dat startul si au luat-o la goana spre padure, iar eu la vale spre Herculane (asta e alt subiect). Peste vreo 5 ore m-am infintat la Finish sa il trag pe Dragos in poza ca doar de-aia venisem. Aici perceptia s-a schimbat pentru ca el a intarziat putin, iar eu vrand-nevrand am intrat in contact cu atmosfera, pe care incerc sa o reproduc prin cateva imagini caci cuvintele nu-mi sunt suficiente.

Am fost si eu la munte de cateva ori, am facut poate 3000 de metri diferenta de nivel intr-o zi, dar mi-a luat 12-14 ore. Si cand am terminat eram terminat. Si n-am alergat niciodata nici macar 10 km la rand. Ma uitam la oamenii astia care veneau dupa 5-7 ore si incercam sa imi imaginez ce te poate determina sa faci asta si, mai important, ce te poate determina sa reusesti sa termini. Ca nu cred ca e vorba doar de conditie fizica. Cititi pe blogurile lor (chiar si Dragos mai posteaza din cand in cand).

Nu stiu daca e buna ca activitate pentru corp (cica n-ar fi fost proiectat pentru asta), dar clar e buna pentru spirit. Si pentru spectatori, eu petrecand  o dupa-amiaza excelenta in compania acelor necunosti. Sper sa fie un aport pozitiv si pentru Herculane, mai da lumea pe acolo, mai cheltuie un ban si poate incet, incet… dar asta e alt post…

Mai multe imagini, evident pe facebook.