Archive for the lectie Category

Foto-tur in Retezat – o experienta deosebit de interesanta

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, Retezat, vara on 9 July 2011 by florinpanait

Nu pot sa trec la subiect fara o mica introducere cu cateva detalii irelevante, dar la amintirea carora ma cuprinde un zambet ce se intinde pana spre  urechi.

Cum ziceam cateva posturi mai devreme, la Fotogenica l-am cunoscut pe Mihai Moiceanu si practic tot atunci am hotarat ca o sa particip la foto turul dansului din Retezat (21-26 iunie), deci despre asta este vorba (nu inca, dar in principiu…).

Primul detaliu este reprezentat de constientizarea pierderii portofelului la 10 minute pana in iesirea din Bucuresti. Dupa alte 5-10 minute de gandire si razgandire m-am intors acasa, am luat niste cash (bine ca aveam!), mi-am facut copii dupa acte si am plecat. Dupa ce am iesit din Bucuresti mi-am anulat toate cardurile (mai putin cel de salariu care era gol) si m-am pomenit cu o senzatie inexplicabila de libertate. N-aveam decat banii de la mine, nu aveam acte si peste cateva ore urma sa nu mai am nici semnal la telefon pentru 5 zile.

Detaliul nr doi:  motorul diesel de 2.2 produs de Mitsubishi (masina mea – cu motor de 2.2 produs de PSA – era in service si cea de schimb avea motorul asta de care zic).  Este pur si simplu din alta categorie. Cuplu mai mult decat iti trebuie, consum mai mic decat de astepti, suierat de turbo de mers la suflet si silentiozitate de bun simt. As zice ca are un nr prim de clase –  nu stiu daca 3 sau 5 – peste cel PSA. Dar are si un mare dezavantaj:  nu se vinde cu cutie automata…

Dealiul nr trei: Tirgu Jiu si ale lui sensuri giratorii dupa semafoare. Adica stai la stop (ca e rosu), astepti un timp, se face verde si pleci, nu? Da, dar peste trei metri te opresti ca urmeaza sens giratoriu si vin masini din stanga pt ca li se pune si lor verde in acelasi timp (logic, nu?) si trebuie sa le dai prioritate. Mie mi se pare aproape de culmea cretinitatii, dar cica ar mai fi si in alte orase desi n-am intalnit…

Detaliul nr patru: Defileul Jiului, o dragoste mai veche si drumul spre Hateg, o dragoste mai noua. Masina sta binisor pe curbe, se vede ca nu-i convine, dar suporta docila balansul si transferul de mase. Traficul destul de lejer ma facea sa apas pedala din ce in ce mai tare, Ducu Berti canta in gura mare cu geamurile deschise, doar ESP-ul se mai cerea dezactivat, ceea ce am si facut. Asa am ajuns la o medie de 78 km/h pe defileu, nu rau pt un SUV de aproape doua tone, cu jante de 15 si fara valente sportive, dar si cu rezervorul gol golul la Petrosani…

De la Petosani spre Hateg e un drum care da un alt sens conceptului de condus. Am dansat practic cu masina pe muzica lui Florin Chilian si a lui Frank Sinatra (este singura forma de dans pe care o agreez).  Ea avea rezervorul plin, eu mancasem un sandvis, zbuciumarile de pe defileu erau de domeniul trecutului, iar cand a inceput Angela Similea sa ne cante Un albastru infinit parca ne venea sa ne luam zborul spre norii asezati cu mana pe fundalul de safir. Apropo, cerul din Bucuresti e un val pe ochii locuitorilor sai. Sa nu credeti ca asa arata el in mod normal…

O intrebare pe care de atunci inca o regasesc prin ganduri: sigur norii nu sunt pusi pe cer in primul rand din considerente estetice? Pentru ca aratau intr-un asa fel incat nu puteam sa accept ca ei de fapt au alt rol si asta este doar o consecinta care s-a nimerit sa fie…

Ma rog… Am ajuns in scurt timp la barajul Gura Apelor, ne-am grupat, am ajuns si la Poiana Pelegii, am intins si corturile si l-am ascultat in sfarsit pe Dl Moiceanu despre ce urma sa facem maine si zilele urmatoare. Dar asta in alt post…

O fapta buna

Posted in alb-negru, excursie, Fotografii, lectie, viata on 20 June 2011 by florinpanait

Descrierea Asociatiei Pro Vita o gasiti pe blogul lor, scrisa limpede, fara PR sau marketing, insa cursiv si deosebit de coerent. Cred ca e scrisa chiar de Preotul Stefan Valentin, dar nu suna deloc duhovniceste si cele cateva minute de lectura sunt rupte pur si simplu din viata.

Eu am ajuns la ei impreuna cu niste prieteni al caror scop era sa sa duca haine si daruri copiilor, iar pentru mine era un bun prilej de plimbare, fotografiere si o altfel de socializare.  Aveam niste asteptari, dar ce-am simtit acolo si mai ales dupa ce am plecat, nu s-a regasit printre ele. Nu conteaza la ce ma asteptam, dar am fost primiti nu doar cu zambete si bucurie, dar si cu un fel de rabdare pioasa, cu dragoste si nevoie de dragoste, cu curiozitate si poate resemnare.  Nu s-au facut prezentari poate pentru ca majoritatea mai fusesera sau poate pentru ca eram asteptati, dar cred ca de fapt nu a fost nevoie de introducere. Copii au fost foarte deschisi, perioada de tatonare a durat putin si relatiile de prietenie s-au legat usor si sincer. Se vedea in privirea lor ca nu aveau nimic de ascuns, nu se temeau si nu se simteau decat in largul lor, insa fara a fi obraznici sau teritoriali.  Nu cred ca erau fermecati de jucarii sau dulciuri, nu cred ca nerabdarea cu care scotoceau in pungile de hartie sau mandria cu care le carau de colo-colo se baza pe inascutul simt al proprietatii.

Cred ca dorinta de cunoastere era ce ii determina sa caute, se uitau atenti in toate directiile, preocupati sa nu care-cumva sa rateze vreo surpriza sau vreo jucarie, dar nu mi s-a parut ca doreau sa fie a lor, ci doar sa stie despre ce e vorba. Cautau parteneri de joaca cu care isi imparteau jucariile si dulciurile, voiau sa placa, sa fie in centrul atentiei, se uitau insistent in ochii celor mari de parca incercau sa inghete clipa stiind ca jucariile or sa ramana acolo, dar oamenii vor pleca…

De felul meu sunt destul de cinic si nu cred intr-o lume mai buna, nu ma astept in viitor la o viata dreapta, la tratarea in mod egal a tuturor oamenilor sau la protejarea naturii. Le consider fraze de Miss World sau de politician incepator.

Insa faptul ca un om a pus in aplicare o forma de convietuire si intrajutorare, care nu desparte copilul de mama si care ii poate permite oricarei femei sa aleaga inainte de a-si abandona copilul, faptul ca acolo se formeaza nu doar o familie, ci poate o societate si ca aceasta societate nu are la baza ratiuni economice ci sentimente umane, acest fapt ma face sa ma gandesc ca sunt totusi micro gesturi care pot crea macro schimbari…

Restul imaginilor, pe Facebook.

Fotogenica 2011

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, vara on 5 June 2011 by florinpanait

Evenimentul a fost cu si pentru pasionatii de fotografie, s-a desfasurat la Poiana Brasov, pe parcusul a 2-3 zile si a cuprins diverse workshop-uri, care mai de care mai interesante.

Personal mi-au atras atentia doi lectori si ale lor ateliere si cu siguranta voi face tot posibilul sa ii mai intalnesc.

Primul este Dl. Mihai Moiceanu din Brasov. Dansul face workshop-uri si ture montate fotografice in tara si in afara ei, iar programul acestora se gaseste aici. Sambata am participat la o discutie libera in coborare de pe Postavarul in cadrul careia am descoperit o abordare  clara si precisa a panoramelor bazata pe utilizarea trepiedului, a riglei, a filtrelor degrade sau a celor de polarizare. Au fost explicate teme precum identificarea punctului nodal, evidentierea culorilor plantelor prin fotografierea contrejur sau cum se realizeaza portretele in bataia soarelui. Stil logic si pragmatic dublat de o personalitate volubila cu un ras care imbina la dialog, explicatii clare, detaliate si exemplificate; cam asa este Dl. Moiceanu. Intre 21-26 iunie are loc Scoala de vara in Retezat, cel mai probabil ne vedem acolo.

Al doilea lector este Dl. Daniel Baltat din Sibiu. Dansul ne-a prezentat fotografirea la lumina putina, efecte speciale de noapte, fotografia speologica si in ultima zi fotografia 3D. Foarte interesantele ideile din spatele panoramelor cu orasul Sibiu, utilizarea reflexiilor pavajului umed, volumul, starea si caldura date de stratul de zapada acoperisurilor fotografiate in ora albastra. Grijuliu cu studentii lui, atent la fiecare in parte, dornic sa imparta informatii despre tehnica si imagini, darnic cu sfaturile practice si foarte foarte entuziasmat! Astept cu nerabdare un workshop cu Dansul intr-o pestera, preferabil virgina. Nu stiu inca unde si cand se va organiza, dar voi posta la momentul respectiv. O galerie interesanta se gaseste si pe Facebook. Deosebit de impresionant show-ul de fotografie 3D de azi!

Au mai fost desigur multe alte ateliere, prezentari si seminarii pe teme actuale, cu informatii abundente, dar mai ales cu oameni interesanti de ambele parti ale catedrei. Remarcabil efortul de a organiza un astfel de eveniment, dar pacat ca nu au participat mai multi sponsori.

Si nu in ultimul rand, felicitari pretenului Horea pentru cea mai buna fotografie din cadrul evenimentului. Cu mandrie o tin deasupra capului, dupa cum m-a suprins Domnul Dinu Lazar.

Restul galeriei, evident pe facebook.

Sirnea

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, Sirnea, toamna, viata on 15 November 2010 by florinpanait

N-am mai postat de mult, desi unele imagini ar fi meritat.

Insa intamplarea de weekend-ul trecut nu pot s-o las nemarcata din mai multe motive. Pentru ca presimt ca voi mai ajunge in aste locuri si vreau sa am o istorie a modului in care vor fi evoluat imaginile. Pentru ca prima iesire foto serioasa s-a desfasurat tot aici. Pentru ca de la oamenii in compania carora am petrecut zilele trecute am invatat foarte multe lucruri deosebit de interesante.

Practic ne-am trezit dimineata devreme, pe la 5, in incercarea de a prinde cat mai mult din dramatismul rasaritului, apoi am beneficiat de o vreme exceptionala pentru aceasta perioada anului.

Nu mai sunt culorile de acum doua saptamani, dar jocul razelor de lumina pe dealurile inconjuratoare inca mai are cu ce sa ne surprinda.

Ziua s-a incheiat cu un apus minunat caruia i-am dedicat o sesiune speciala. Sau el noua?

Le multumesc prietenilor care m-au invitat la acest minunat eveniment, precum si Domnului Dinu Lazar pentru generozitatea cu care imparte cunostintele si pasiunea pentru fotografie.

Galeria completa pe Flickr. Sper sa ne revedem cu totii cat mai curand!

Lectie de viata la curs de fotografie

Posted in alb-negru, Fotografii, lectie, viata on 21 July 2010 by florinpanait

Nu stiu daca v-am zis sau v-ati prins, dar fac un curs de fotografie la Dalles. Se apropie de final, mai sunt vreo doua saptamani. Apropo, o sa fie si o expozitie cu fotografiile noastre, in foaierul Salii Dales, vernisajul pe 31 Iulie la ora 17:00. Nu numai ca sunteti bineveniti, dar ar fi pacat s-o ratati pentru ca o sa cunoasteti niste oameni foarte interesanti, foarte deschisi si care fac fotografii extraordinare.

Cum ziceam, se termina cursul si, in vederea examenului, trebuie sa pregatim un portofoliu de 20 de imagini pe care sa le printam, sa formam un portofoliu si sa il sustinem. In principiu fiecare se descurca cum poate, dar Dl. Profesor Lazar a facut niste eforturi (pe langa multe altele) si ne-a pus la dispozitie o imprimanta foto profesionala Epson cu consumabile platite de ei, noi doar sa luam hartie si sa… venim sa printam.

Insa, cum toti suntem foarte ocupati si nu aveam timp deloc, eu am lasat pe ultima zi (azi) toata treaba, bazandu-ma pe faptul ca aveam „o pila” undeva la calitate profesinala. Zis si facut, am vorbit cu oamenii, am convenit sa rezolvam azi pana in pranz, aveam imaginile pregatite si am plecat spre ei. Inainte de a pleca m-au anuntat ca nu au hartie, ciudat pentru e vorba de un demo center. Dar mi-au zis ca e foarte simplu, sa iau eu de la Diverta. Numai ca la acolo nu aveau. M-am dus tocmai pana la F64 si am luat doua topuri Canon. Am ajuns la ei… Canon nu e bun, sunt tampiti aia de la F64, pe imprimantele noastre nu merge. A, imaginile nu sunt jpg??!! Si nu sunt deja asezate in pagina??? Adica nu doar infigem sticku-n imprimanta si dam „print””??!! ….. S-au apucat pana la urma sa imi instaleze o imprimanta la un calculator. Am constatat ca era un biet multifunctional, nicidecum o imprimanta profesionala cum credeam eu ca o sa am la dispozitie la un democenter. Ma rog, hai ca poate totusi iese ceva, am zis. Numai ca nu au reusit sa instaleze driver-ul. Nu au reusit, aveau CD, au click-uit pe acolo, au dat restart, dar n-a vrut domne si pace! Mai era si problema cu hartia, am incercat sa gasesc de-aia acceptata, dar ei nu stiau de unde pot sa iau (??!!), iar unde am cautat n-am gasit pe stoc (in vreo 4-5 locuri, n-am cautat in toate). Acum rad, dar am pierdut vreo 3-4 ore pana sa accept acest esec.

De mentionat ca F64 mi-a primit inapoi topurile Canon, cerandu-si scuze pentru eroare creata. Mai pe seara am aflat ca de fapt erau ok pe tipul ala de imprimanta…

In drum spre serviciu, dandu-mi seama ca profesionalism mai greu gasesc la romanica, m-am gandit cu panica la cum sa gasesc o solutie sa printez imaginile alea, chiar si pe bani numai sa iasa cum trebuie!!! Eram dispus sa si platesc (tineti minte ca am avut la dispozitie saptamani la rand o imprimanta gratis + un om cu experienta imensa, care sa ne asiste!). Asa am decis sa imi schimb programul, sa renunt la niste lucruri si sa fac un efort sa ajung la Dalles mai devreme sa imprim imaginile calumea, adica sub atenta supraveghere a D-lui Profesor Lazar.

Si ma gandeam asa, in timp ce ieseau paginile alea, ce noroc avem… Pai cum ar fi fost sa nu avem imprimanta? Cum ar fi fost ca singura optiune sa fi fost un centru de tiparire (nu se stie care!), unde sa nu primesti nici un sfat, nici o corectura, ba sa te mai trezesti si cu imaginile cropuite?! Ce ar fi iesit judecand experienta mea de azi? Cum ar fi fost sa ne rugam noi de Domnii Profesori sa ne dea un sfat, o idee, o indrumare? Sau cum ar fi fost sa platim consumabilele alea?

Ideea/Lectia e ca omul nu apreciaza ce primeste gratis, nu este in stare sa valorifice ceva ii este pur si simplu pus la dispozitie, nu intelege chiar daca i-o expune cineva de zeci de ori in scris sau pe vorbe. Nu poate pur si simplu sa aprecieze. Abia cand pierde acel ceva, isi da seama ce a avut. O fi chestie de caracter, poate de superficialitate sau indolenta, poate tine de educatie, nu stiu. Cert e ca povestea cu galbenu’ aruncat in foc ar trebui sa devina subiect la BAC, poate se alege ceva, ca limba romana tot nu se prinde…

Domnu’ Lazar, nu stiati asta cu gratuitatile? Dar este esential domne’! 🙂