Archive for the toamna Category

Noapte de Titan

Posted in Fotografii, noapte, parc, toamna on 20 November 2010 by florinpanait

Doar asa, cat sa sune mai pompos, in realitate fiind vorba de parcul Titan unde ma mai plimb cu bicicleta.

De curand parcul insa a capatat un aer idilic datorita montarii unor nocturne langa terenurile de baschet. Am rezistat o data, de doua ori, de zece ori, dar azi n-am mai rezistat si mi-am luat rucsacul cu mine. S-au dus dracu’ exercitiile cu bicicleta, dar au iesit in schimb niste imagini interesante. Ce nu?

PS
Am zis ca daca imaginile nu sunt cine stie ce, macar sa se cheme in engleza, nu?

Advertisements

de Demostene Botez

Posted in Fotografii, toamna on 18 November 2010 by florinpanait

Toti acei ce-ntreaga vara
Au lucrat din zori in seara
Toamna au roade bogate
Au si fructe, si bucate.

de toamna

Posted in Fotografii, parc, toamna on 16 November 2010 by florinpanait

Dupa imaginile de la Sirnea, vreau sa zic – si imaginea de mai jos sper sa ma sustina – ca toamna e frumoasa peste tot. E drept ca la munte e mai frumoasa, dar avem toamna si aici, in Bucuresti,vorba reclamei. Iat-0:


E drept ca imaginea e facuta mai demult, chiar luna trecuta, dar tot toamna era…

Sirnea

Posted in excursie, Fotografii, lectie, munte, Sirnea, toamna, viata on 15 November 2010 by florinpanait

N-am mai postat de mult, desi unele imagini ar fi meritat.

Insa intamplarea de weekend-ul trecut nu pot s-o las nemarcata din mai multe motive. Pentru ca presimt ca voi mai ajunge in aste locuri si vreau sa am o istorie a modului in care vor fi evoluat imaginile. Pentru ca prima iesire foto serioasa s-a desfasurat tot aici. Pentru ca de la oamenii in compania carora am petrecut zilele trecute am invatat foarte multe lucruri deosebit de interesante.

Practic ne-am trezit dimineata devreme, pe la 5, in incercarea de a prinde cat mai mult din dramatismul rasaritului, apoi am beneficiat de o vreme exceptionala pentru aceasta perioada anului.

Nu mai sunt culorile de acum doua saptamani, dar jocul razelor de lumina pe dealurile inconjuratoare inca mai are cu ce sa ne surprinda.

Ziua s-a incheiat cu un apus minunat caruia i-am dedicat o sesiune speciala. Sau el noua?

Le multumesc prietenilor care m-au invitat la acest minunat eveniment, precum si Domnului Dinu Lazar pentru generozitatea cu care imparte cunostintele si pasiunea pentru fotografie.

Galeria completa pe Flickr. Sper sa ne revedem cu totii cat mai curand!

Cautarea de atoli

Posted in chei, excursie, Fotografii, toamna, viata on 16 September 2010 by florinpanait

Dobrogea este un camp plat si nisipos, un ultim obstacol incins si obosior, care te tine departe de mare, de berea rece de pe plaja si de cluburile arhipline. Probabil e strabatut de milioane de oameni in fiecare vara, oameni care, probabil, il considera prea plictisitor pentru a se abate de la fasia de asfalt si care il ocolesc la fel cum ocolesc o carte prafuita fara coperti lucitoare si pe care nu este precizat nicaieri BEST SELLER… Daca insa, din intamplare, din curiozitate sau indiferent de motiv, deschizi cartea prafuita si neinsemnata, ai mari sanse sa intri intr-un mic univers, a carui vraja te cuprinde incet incet, odata cu afundarea in poveste, iar emotiile te incearca in fiecare clipa cand dai pagina descoperind arome care nu ti-ai fi imaginat ca se pot ascunde acolo, intre palidele coperti ingalbenite de timp…

Urcatul in Fagaras l-am asemuit cu lupta cu limitele, cu depasirea obstacolelor sau cu cucerirea unui obiectiv, asa cum viata ne ofera noi si noi incercari si este de fapt o lupta continua cu problemele, cu nevoile dar mai ales cu noi insine.  Insa tura de weekend-ul trecut as compara-o cu latura contemplativa, cu satisfactia care vine de data asta din savurarea lenesa a unui pahar de vin purtand o discutie interesanta in linistea serii, cu descoperirea treptata a minunatului in locuri in care o prima vedere dezvaluie un banal atat de arid, ca nici nu iti poti imagina altceva…

Evident, este vorba de o tura in Dobrogea si evident, am acoperit doar o mica parte, am mers incet si ne-am oprit de multe ori sa admiram atolii, sisturile verzi, copacii pitici cu fructe rosii sau speciile de pasari pe care le-am deosebit dupa creasta. Am intalnit pupeze, ulii, pescarusi, berze si lebede, dar si broaste testoase, iepuri de camp, popandai si desigur, multe soparle.

Asadar importanta turistica a Cheilor Dobrogei (si a intregii zone) consta nu doar in aspectul stancos care contrasteaza puternic cu restul peisajului, dar mai ales in abundenta nealterata a florei si faunei , in originea si vechimea tinutului, in intelegerea modului in care a evoluat si in bucatile de istorie pe care ni le prezinta. Plus oamenii – romani, greci, turci, tatari, diverse comunitati, obiceiuri, culturi, religii, ruine de cetati si asa mai departe. Poate nu intamplator primul oras atestat pe teritoriul Romaniei – Histria – se gaseste in Dobrogea…

Pentru ideea de a petrece un weekend acolo ii multumesc lui Ica Giurgiu pe care l-am intalnit prin intermediul site-ului romania-natura.  Ma documentam in legatura cu o iesire si din link in link am ajuns la acest site care m-a impresionat prin abundenta informatiilor si prin documentarea complexa a traseelor si a obiectivelor naturale. Dupa cateva mailuri am hotarat sa mergem impreuna intr-o tura, asadar ne-am vazut (prima data) sambata dimineata la 5:30 si am purces spre Cheile Dobrogei cu scopul declarat de a vedea si fotografia atolii de pe Valea Visterna.

Atolii sunt mase calcaroase de forma cilindrica, cu diametre variabile de la cativa metri pana la cateva zeci de metri, cu interiorul gol (intre timp s-a umplut cu pamant permitand aparitia vegetatiei) si care au aspect de turn daca sunt la suprafata sau amfiteatru daca sunt ingropati. In plimbarea noastra ne-am bucurat sa intalnim atoli de diverse forme, pe care i-am admirat si fotografiat. Partea fascinanta a lor este reprezentata de modul in care s-au format, adica prin depunerea de sedimente de corali mii de ani la rand, probabil pe vremea cand Dobrogea era fundul marii Thetis si pe Pamant singurul continent era  Pangaea.

Aspectul neted, fluid si moale, forma circulara, ordonata si simetrica a atolilor vor parca sa contrazica vorba “dimensiunea conteaza” si sa arate ca nu trebuie sa fii varf de peste 2000 de metrii ca sa te numeasca localnicii “munte” si nici nu e nevoie de chei abupte cu inaltimi ametitoare pentru a intensifica pulsul vizitatorului ajuns acolo de cele mai multe ori din intamplare.

In zona mai sunt si niste pesteri, destul de cunoscute (cel putin pe internet), evident nesemnalizate si neamenajete pe care nu le-am vizitat pentru ca nu am fost echipat corespunzator.  Ne-am intalnit insa cu o broaca testoasa de uscat, destul de uimita sa ne vada in varful dealului, luptandu-ne din greu cu flora uscata si lipicioasa pe soseste, care ne zgaria pe picioare cu indiferenta. Apropo, daca mergeti pe acolo, sa va luati pantaloni lungi, ajuta mult, sa stiti.

Urmatoarea oprire a fost la cetatea Histria, unde am vizitat muzeul, ne-am plimbat printre ruine si apoi am intins corturile si am innoptat chiar in incinta cetatii, cu acordul oficialitatilor si contra taxei de campare, bineinteles. Obiectivul turistic este deosebit de bine subevaluat, dupa cum remarca Ica. Nu este promovat, nu este semnalizat, iar sloganul natural “cel mai vechi oras atestat de pe actualul teritoriu al Romaniei” este valorificat fix cat sa acopere salariul paznicului, care taie si bilete si eventual mai face si pe ghidul. Nu mai spun ca nu exista nici o pensiune, nici un magazin si nici un restaurant in zona, de parca facem un scop in sine din a tine turistii departe de noi…

Am la serviciu colegi care justifica absenta de la clientul x prin faptul ca acel client nu cumpara nimic. Probabil ca si autoritatile noastre asteapta sa vina turistii intai, si apoi vor investi in locuri precum asta, adica in tot turismul romanesc. Partea buna a fost ca am am baut o bere linistiti la barul din curte (eram singurii doi clienti) dupa care am dormit profund si odihnitor “asigurati” de gardurile inalte si catelandrii locului. Drumul pana la cetate este de fapt o limba ingusta de pamant ce taie in doua o zona mlastinoasa cu trestii inalte printre care se ascund cel putin pasari, daca nu si alte vietuitoare interesante si protejate. Cheile Dobrogei reprezinta de fapt o rezervatie naturala cu suprafata de peste 200 de hectare.

Duminica am mai admirat si alte resturi de atoli, am trecut putin si pe la Cetatea Ulmetum si ajutati de vaile brazdade de chei in loess ne-am imaginat c-am fi scafandrii pe fundul marii acum 200 de milioane de ani.  Ne-am promis ca vom reveni la primavara cand toate campurile vor fi inflorite salbatic de frumos si vom petrece mai mult timp la vanatoare fotografica de culori, contraste si pasteluri.

Cum ziceam, a fost o altfel de tura, plina de surprize, de satisfactii si de multe detalii, cu locuri pe care le vom tine minte si in care vom vrea sa revenim. Domnul Ica este o enciclopedie ambulanta, un partener de nadejde, documentat si cu raspuns la orice intrebare, pasionat de natura si dornic sa descopere locuri noi sau sa le redescopere pe cele stiute deja. E rabdator si calm, nu se grabeste si nu se supara ca pui intrebari (de multe ori copilaresti), nici cand stai zece minute sa prinzi lumina dintre nori si nici cand nu ai chef sa intri intr-o pestera. Ii multumesc pe aceasta cale pentru companie, sfaturi si timpul de calitate petrecut impreuna cu el.